Ai auzit de mustața handlebar? Cum ți-o faci și cum o întreții?
Te numeri printre bărbații care afișează mereu un look impecabil? Atunci știi deja că mustața îți va oferi un plus de masculinitate și de șarm. Potrivit specialiștilor, mustața a fost mereu în tendințe în rândul bărbaților puternici, îndrăzneți și cu stil. Printre cele mai des întâlnite forme de mustață se numără mustața handlebar, cu un istoric îndelungat. Se pare că și soldații din Primul Război Mondial preferau acest stil. La momentul actual, forma de mustața handlebar, adică “tip ghidon” sau Hulk Hogan este din ce în ce mai des adoptată de către bărbații de toate vârstele.
Ceea ce este interesant de știut este faptul că mustața ghidon este recunoscută prin extremități lungi și curbate în sus, primind această titulatură tocmai datorită faptului că se aseamănă foarte mult cu un ghidon de bicicletă. Este vorba despre un stil recognoscibil, ce te duce cu gândul la nobilii londonezi de altădată.
Dacă te-ai hotărât să adopți și tu un astfel de look interesant, este bine să știi cât mai multe detalii despre cum îți poți face o astfel de mustață, dar mai ales cum o întreții într-o formă foarte bună.
Cum îți faci o mustață handlebar?
În cazul în care nu îți dorești să apelezi la ajutorul specialiștilor dintr-un barber shop, îți poți crea chiar tu o astfel de formă inedită. În primul rand, vei avea nevoie de un aparat de tuns, în vederea tunderii mustății la o mărime de 3-5 mm. Selectează o mărime mai mare pentru părul din jurul gurii.
Următoarea etapă este și cea mai importantă. Utilizează un accesoriu pentru precizie și tunde mustața în unghi ascendent, ținând cont totodată de linia buzei, până la colțul gurii. Nu uita să lași și o secțiune de păr de aproximativ 5-10 mm lățime. Trebuie să continui cu aparatul, însă ai mare grijă să îți ferești mustața. În acest mod vei defini părțile marginale și vei reuși să îndepărtezi firele de păr din jurul mustății de tip ghidon.
Ai în vedere crearea unei părți netede cu margini atent rotunjite, chiar în partea centrală a mustății ghidon. Poți să utilizezi un pieptăn sau chiar ceară de mustață, dacă firele de păr sunt prea rebele. În ultima fază, va trebui doar să te bărbierești în totalitate pe restul tenului, adoptând mișcări line, circulare și să aștepți ca “ghidonul” să crească.
Întreținerea mustății handlebar
Este bine să acorzi o atenție sporită întregului proces de întreținere a mustății, pentru a te bucura de o formă și o textură pe măsura așteptărilor. Nu uita să respecți o rutină corectă de îngrijire, altfel s-ar putea să nu ai acel look de „Don Juan” la care ai visat dintotdeauna. Aliatul tău de nădejde în procesul de întreținere va deveni ceara pentru mustață, deoarece te ajută să finisezi forma mult dorită. Ai nevoie doar de o cantitate foarte mică de produs pentru a-ți modela firele de păr.
Esențial devine și uleiul pentru barbă, deoarece firele mustății au tendința de a se usca și de a căpăta un aspect neîngrijit și tern. Ba mai mult, firele îți vor irita și pielea dacă nu aplici câteva picături de ulei pentru barbă în fiecare zi. Rolul acestui produs este acela de a hidrata în profunzime foliculii de păr și de a favoriza totodată creșterea lor.
Așadar, mustața handlebar conferă un aspect select oricărui domn, însă este un stil ce necesită totodată un plus de atenție. Dacă vei aplica în fiecare zi produse profesionale pentru barbă și mustață, atunci te vei bucura de un aspect uniform și plin de vitalitate. Mustața a reprezentat dintotdeauna etalonul bărbatului rafinat, deci ține cont de acest aspect.
Comentarii